35 de lecții de viață, înainte să faci 35
A fost ziua mea în decembrie și am făcut o scurtă evaluare a vieții mele și, mai ales, a punctului în care sunt, pe scara învățării. Intrăm în viață cu pagina albă, iar primii ani ne sunt modelați de adulții din jur. Următorii 30 vor fi o luptă continuă să ne dezvățăm de lecțiile predate greșit și să învățăm ceea ce ne este util cu adevărat. Am compilat, mai jos, o listă cu ceea ce eu cred că este necesar ca fiecare tânără să știe, astfel încât să-și trăiască viața la adevăratul potențial. 35 înainte de 35. Te invit să treci prin ea și să-mi spui, în comentarii, unde te situezi tu și ce altceva ai mai vedea în această listă.
Lecții despre stilul de viață
35. Nu ignora puterea unui somn bun, în timpul orelor din ciclul tău circadian. Mă găsesc adesea în situația de a continua lucrul la un proiect și peste noapte, dar arareori mă apuc de treabă, fără să dorm măcar 6 ore înainte. Adorm cu copiii, în jur de ora 21 și mă trezesc pe la 3 am, fără vreun mare efort, iar treaba merge foarte bine.
34. Călătorește mult, cât de mult poți. Călătoriile sunt cea mai bună modalitate de a-ți lărgi orizonturile, de a te cunoaște mai bine, de a înțelege mai multe despre lume și de a te distra.
33. Înainte să te decizi să-ți împarți spațiul cu cineva, locuiește singură. Eu am locuit foarte puțin timp singură, după ce mi-am cumpărat propriul apartament și a fost una dintre cele mai mișto perioade din viața mea. Mi-ar fi plăcut să fi fost mai lungă. 😁
32. Primele impresii nu sunt bazate pe aspectul fizic, ci pe încrederea în sine – sau lipsa acesteia.
Lecții de viață despre relațiile de cuplu
31. E important să-ți alegi un partener cu care să poți râde, dar nu de altcineva. E o diferență între a avea umor sau a te distra și a fi un bully. Alege înțelept, oricât de amuzant ți s-ar părea.
30. Dacă îți împărtășești absolut toate visele și dorințele de la primele întâlniri, așteaptă-te să simți curând că este jumătatea ta. Bombardarea cu dragoste este o tehnică de manipulare. Fii prudentă!
29. Bunicile noastre n-or fi avut atât de multe cuvinte la îndemână, dar „ia-l pe ăla care aleargă după tine” este un sfat perfect valid. O persoană care își manifestă un interes real și autentic în a te cunoaște și face parte din viața ta este o variantă mult mai bună de considerat, decât una după care trebuie să alergi tu, pentru a-i atrage atenția.
28. În momentul în care simți că ai o singură persoană alături, pe nimeni altcineva – nici familie, nici prieteni, este cazul să te întrebi dacă nu cumva ai fost izolată intenționat. Violența domestică îmbracă multe forme.
27. Ai încredere în propriul instinct. Deși nu sună a ceva pe care să te bazezi când trebuie să iei decizii, instinctul reprezintă răspunsul creierului, care procesează elemente din experiența curentă și le compară cu experiențe și învățături din trecut. Practic, creierul recunoaște situațiile și-ți amintește că ai mai trecut prin ele. De ce l-ai ignora?
26. Inima e un organ care pompează sânge, nu simte nimic. Sentimentele sunt create de creier și sunt reacții chimice la diverși stimuli. Cu cât descontruiești mai mult miturile inventate de romantici, cu atât te poți proteja mai bine de abuzatori.
25. Știi pasajul acela din biblie cu „dragostea e îndelung răbdătoare etc. etc.”? Am și eu unul. Dragostea nu trebuie să doară și nu trebuie să te lupți pentru ea. Iubirea se dăruiește. Dacă doare, dacă simți că trebuie să lupți constant ca să o primești, nu e iubire, e altceva și o să îți facă tot mai rău.
24. De asemenea, dacă simți că ești neînțeleasă, neascultată, neapreciată și nerespectată în relație, iar certurile urmează întotdeauna același scenariu, ieși din acea relație. Ești singura care investește emoțional și meriți pe cineva care să depună aceleași eforturi și să te întâlnească la jumătatea drumului.
23. „Chimia”, conexiunea, atracția pe care le poți simți pentru cineva, nu vor compensa niciodată anxietatea prin care treci alături de cineva care nu te alege pe tine, pentru care nu ești o prioritate. Alege-te tu, ieși din relație și mergi mai departe.
22. Nu ignora niciodată acele mici deotalii, care te irită într-o relație, sperând că se vor schimba. Cel mai probabil, singura schimbare va fi că vor deveni tot mai mari și mai greu de tolerat.
Despre relațiile cu ceilalți
21. Modul în care cineva se poartă cu tine nu spune nimic despre tine, dar spune totul despre acea persoană. Tot în aceeași notă, valoarea ta nu este dată de cum te văd alții, ci de caracterul tău și faptele tale.
20. Apropo de asta, oamenii tind mereu să își arate adevăratul sine. Fii atentă la cum se dezvăluie și crede-i pe cuvant. Nu încerca să vezi altceva decât ceea ce se este deja.
19. Nu oferi chirie gratis în capul tău persoanelor care ți-au făcut rău, situațiilor care nu îți aduc o bucurie sau gândurilor care te țin în loc. Toate acestea trebuie să dispară și ghici ce! Îți poți controla creierul, astfel încât să le evacueze din incintă!
18. Ține-ți capul sus, îți cade coroana! Nu știu unde am văzut asta prima dată, dar ideea că toate femeile sunt valoroase este ceva ce ar trebui să fim învățate încă de când ne naștem. Societatea patriarhală a transformat femeia într-o monedă de schimb, un cetățean de clasa a III-a, cu mai puține drepturi și mii de obligații. E datoria noastră să ne încurajăm și să ne promovăm între noi, până când societatea se va echilibra.
17. Fă-ți un obicei de a ieși din orice situație care nu îți servește. Vorba aia cu „nu ești copac, te poți mișca” pentru asta este.
16. Nu contează părerea nimănui, așa că nu le-o mai cere. Și știi de ce nu contează? Părerile sunt doar proiecții ale propriilor experiențe și convingeri și sunt transpuse prin personalitatea fiecărei persoane. Nu ai control asupra a nimic din toate acestea, așa că nici părerile altora nu îți pot aduce un beneficiu. Ba chiar ți-ar putea face rău.
15. Dragostea nu trebuie să mănânce ură la micul dejun. Adică nu trebuie să crezi că nu ești ok pentru că urăști. Ura este un sentiment perfect valid, de care nu trebuie să fii rușinată. Și care, de multe ori, e o treaptă necesară în învățare.
14. Nu trebuie să ierți, dacă simți că nu poți ierta. Nici nu ai nevoie să ierți, ca să poți merge mai departe, tu ești perfect capabilă să îți continui drumul și fără acest act.
13. Nicio legătură, de „sânge” sau emoțională, nu trebuie să te oblige să păstrezi o relație care nu îți servește. Sănătatea ta mintală e la fel de importantă, ca și aceea fizică.
12. Fii suficient de curajoasă, încât să abordezi situațiile ce par imposibil de rezolvat sau de trăit. E normal să simți teamă, să nu te simți în stare, dar ai doar două opțiuni. Treci prin ele sau stai pe loc, singure nu se vor rezolva. Eu zic să treci prin ele. Doar moartea nu are o soluție. Cu cât ești mai rezilientă, cu atât devii și mai puternică emoțional. Ce nu te omoară, chiar te face mai puternică.😊
11. Poți fi cea mai zemoasă și parfumată piersică, tot va fi cineva care urăște piersicile. Cuvintele acestea îi aparțin Ditei Van Teese și mi-au picat sub ochi acum vreo 10 ani. Este una dintre lecțiile pe care le-am învățat devreme în viață: chiar nu poți plăcea tuturor și asta e ok.
10. „Nu” e nu, când vine vorba de propria persoană și e un răspuns complet, nu trebuie să oferi argumente sau justificări.
9. Un mod bun de a-ți menține sănătatea fizică și psihică este să fii bună față de ceilalți. Iar bunătatea aceasta nu înseamnă să le dai tot ce ai. Nu. Înseamnă să le dăruiești ceva de preț: timp, empatie, urechi care ascultă cu adevărat, o atingere care liniștește, respect, inspirație. ✨️
Și despre relația cu tine însăți
8. Experiența ta este pentru tine, durerea ta e a ta, nu trebuie să te compari cu ceea ce simt alte persoane, în situații ce pot părea similare sau chiar mai dificile. Ai dreptul să-ți trăiești drama, să o procesezi așa cum poți și să treci mai departe în propriul tău timp.
7. Încrederea în sine vine după ani în care supraviețuiești încercărilor de a-i face pe cei din jur să te accepte așa cum ești. Decizi, într-un final, că nu te interesează ce cred aceștia și începi să te iubești, cu tot ceea ce înainte considerai defect. ☺️
6. Viața îți este ceea ce faci din ea. Ești singura care are controlul.
5. Cumpără-ți în fiecare lună câte ceva doar pentru tine. Muncești mult pentru banii tăi. Dacă permiți să se ducă toți doar pentru facturi, hrană, nu vei avea niciodată satisfacție și vei simți că lucrezi doar pentru a plăti datoriile. Alocă-ți un buget lunar care să se muleze pe veniturile tale și ține-te de el. De exemplu 50 de lei. Îți poți cumpăra o carte, un accesoriu, o bluză chic la reducere, un bilet la film sau îi poți economisi, pentru a-i investi, ulterior, în ceva mai costisitor, care-ți face plăcere.
4. Fă ceva doar pentru tine în fiecare zi, chiar dacă e pentru câteva minute. Un ceai băut în liniște, 5 minute de meditație, un episod dintr-un sitcom bun, un capitol dintr-o carte sau toate acestea, doar asigură-te că îți acorzi acest timp de resetare. Zilnic.
3. Fericirea e ceva ce îți creezi tu, nu ceva ce trebuie să găsești sau să primești. Din resurse proprii, din fix ce ți se întâmplă în momentul respectiv, fericirea e un șir de silverlinings, de mici momente bune, chiar și atunci când nu ți-e bine. Fericirea e capacitatea de a găsi un lucru bun în (aproape) orice situație.
2. Pe de altă parte, trebuie să îți extinzi darurile bunătății și grației și asupra ta. Spuneam mai sus că fericirea e în mâinile tale, dar să știi că nu trebuie să fii fericită mereu. Sau, mai bine spus, e ok dacă nu ești. Trebuie să accepți că vei trece și prin momente grele, care te vor consuma.
1. Soare pentru serotonină, mișcare pentru energie, hrană sănătoasă, muzică pentru vibrații bune, o carte pentru creier, un jurnal pentru reamintire, spațiu curat și aerisit, oameni buni, pe care îi iubești, în jur și plăcerea ta vinovată în materie de desert/băutură, cam aceasta este rețeta pentru o viață bună și fericită.
BONUS! Îți ești suficientă. Nu ai nevoie ca altcineva să îți definească cine ești.
🌞Hai să ținem legătura! Te invit să te abonezi la newsletter.
⭐️Evaluează acest articol